Rușii, la un pas să-i facă fericiți pe steliști. Spartak a deblocat 6 milioane de euro pentru primul an.** Ce s-a întâmplat mai departe

Rușii, la un pas să-i facă fericiți pe steliști. Spartak a deblocat 6 milioane de euro pentru primul an.** Ce s-a întâmplat mai departe
  • Publicat:
  • Actualizat:

Frank De Boer a primit o ofertă extrem de tentantă de la Spartak Moscova, imediat după ce Unai Emery a fost demis. Antrenorul lui Ajax Amsterdarm, adversara Stelei în 16-imile Europa League, susține că rușii i-au propus un salariu anual de 6 milioane de euro. Acesta l-ar fi propulsat în topul celor mai bine plătiți tehnicieni din Europa.

Olandezul a refuzat însă. În primul rând, pentru că simte că misiunea sa la Ajax este departe de a fi încheiată. Un rol important a fost jucat și de familia fostului mare jucător, care s-a opus mutării în Estul Europei, unde stilul de viață este total diferit față de cel din Olanda.

„Spartak Moscova mi-a oferit 6 milioane de euro pe sezon. Dar mai am mulți ani de muncă la Ajax, așa că n-am ezitat nicio clipă. Trebuie să ne facem treaba la Ajax și eu cred că mai e mult până la final. Aici mă bucur de munca mea în fiecare zi. În decizia asta a contat foarte mult și familia mea. Am o soție și trei fiice frumoase, care mi-au zis că nu merg în Rusia. Banii nu sunt cei mai importanți„, a declarat Frank De Boer pentru De Telegraaf.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot într-o viață
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot…
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori calea exportului
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un bărbat a murit în casa vrăjitoarei Sidonia
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un bărbat a murit în casa…
TAXA care DISPARE definitiv din România. Iohannis a promulgat legea marți, 14 mai
TAXA care DISPARE definitiv din România. Iohannis a promulgat legea marți, 14 mai
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×